
De multa vreme imi statea gandul la fondul acesta de ten, si cu atat mai mult dupa ce A Beauty Tale l-a laudat intr-unul din video-urile sale. Cum am ramas fara fond de ten, mi-am zis ca e momentul sa imi cumpar unul, nu din nevoie neaparat, nu simt nevoia sa ascund ceva pe ten, dar m-am gandit ca daca e sa am vreo ocazie speciala sau vreo zi super proasta in care tenul meu arata rau, sa nu fiu luata prin surprindere de lipsa unui produs de genul.
De ceva vreme, dupa ce am esuat lamentabil cu un produs de ingrijire foarte scump, mi s-a fixat in minte ideea ca nu trebuie sa dau o gramada de bani pe produse care e posibil sa nu mi se potriveasca si ca pot gasi produse eficiente la preturi accesibile. Asa ca am mers in Carrefour si am cautat acest fond de ten, de unde l-am luat cu 39 lei. Eu am nuanta cea mai deshisa, 100 Ivory, si mi se potriveste perfect, ma refer aici la faptul ca tenul si corpul au aceeasi culoare (fara machiaj, tenul meu e mult mai deschis la culoare decat corpul meu). Pentru persoanele care au tenul si mai alb decat al meu si vor un fond de ten deschis la culoare, nu cred ca 100 Ivory e o culoare ce li s-ar potrivi si e pacat ca nu exista una si mai deschisa.
Produsul are o textura siliconata, insa apoasa, si se intinde foarte usor pe ten. Eu folosesc Miracle Complexion Sponge de la Real Techniques ca metoda de aplicare si cred ca e metoda cea mai potrivita pentru aplicarea fondurilor de ten/BB/CC cream-urilor pentru ca ofera un aspect flawless tenului. Acoperirea este medie, dar buildable fara sa arate cakey si astfel pot aplica cu usurinta mai mult produs pe zonele unde e necesar. Imi place la nebunie cum arata produsul acesta pe ten si cred ca cea mai potrivita analogie este cea a portelanului: tenul arata impecabil, flawless, micile imperfectiuni sunt "mascate", nu se agata de portiunile uscate ale tenului si per total look-ul final este unul impecabil.
Din experienta mea, produsul mascheaza porii si punctele negre, iar rezistenta pe ten este una foarte buna. Eu am ten mixt si in general undeva dupa 5 ore simt nevoia sa folosesc un servetel matifiant pentru a absorbi excesul de sebum. Acest fond de ten mareste aceasta perioada undeva la 6-7, poate chiar 8 ore, cand isi face aparitia, intr-un mod destul de discret, luciul. Eu aplic intotdeauna si pudra in zona T, este o necesitate cand ai ten mixt.
Cred ca e un produs perfect pentru ocazii speciale sau pentru zilele in care vreau sa am un ten frumos, insa eu l-am purtat zilnic de cand l-am luat. Nu e un produs greoi pe ten, dimpotriva, e foarte comfortabil si are si un miros foarte placut, un parfum discret oarecum floral. Concluzia mea ar fi ca e un produs ce merita incercat, are un pret accesibil, o varietate buna de nuante si ofera un aspect perfect tenului.
L-ati incercat? Va tenteaza?
- March 01, 2017
- 2 Comments














































