Henna, sau cum m-am invatat minte

April 19, 2012

        Pentru că-s omul experimentelor, am făcut-o și pe asta. M-am vopsit cu vopsea pe bază de henna, mai exact Henna Sonia. Cred că ați auzit de ea, este cea din imaginea de mai jos, pe care o găsim la orice plafar la un preț de 11-12 lei.


        După ce am fost, de când mă știu, aproape blondă, apoi roșcată și acum șatenă, am decis: vreau negru, extremul negru, de la care nu mă mai pot întoarce înapoi așa ușor.
        Așa că mi-am luat două cutii de vopsea neagră, să fiu sigură că îmi ajunge. 
       Experiența în sine a fost una ..... neplăcută. Prima dată mi-am împânzit spațiul de lucru cu multe ziare, să fiu sigură că nu pătez nimic. Am pus conținutul a două cutii de vopsea într-un borcan mare, peste care am adăugat zeama de la o lămaie și ceai negru, apoi am amestecat până când am obținut o cremă. Dacă a mai fost nevoie, am mai adăugat ceai negru. 

        Apoi a venit greul: aplicat ”crema” pe păr, care se întărea cu fiecare minut ce trecea, făcut mizerie, mare mizerie. Nu am suportat mirosul, pe care l-am găsit dezgustător. Vopseaua asta miroase a toate ierburile pământului și efectiv nu mi-a fost bine deloc în timpul procesului de vopsire. Am stat cu maglavaisul în cap 3 ore si jumătate, adică 3 ore si jumătate de chin, atât din cauza mirosului, cât și din cauza greutății și a faptului că pe undeva mi se scurgeau firicele de vopsea din păr și a trebuit să fiu permanent atentă să nu pătez nimic din jurul meu.

          După astea 3 ore și jumătate, mi-am spălat bine părul cu apă călduță și balsam de păr, adică am stat cu capul aplecat deasupra căzii până am amorțit toată. Noroc cu mama, care m-a ajutat tot timpul și vă spun că două mâini în plus fac toata treaba mult mai ușoară (mă refer la întregul proces, nu numai la splălat). După ce mi-am uscat părul m-a cuprins deznădejdea. Nici urmă de brunet, nici un firicel negru. La rădăcini abia dacă se observa ceva, pe lungimea părului parcă era mai închisă culoarea, dar aproape insesizabil. M-am calmat gândindu-mă la cele câteva zile în care culoarea se va închide datorită finalizării procesului de vopsire prin oxidarea colorantului. Într-adevăr, în 3-4 zile culoarea s-a închis, de la un șaten mediu până la un șaten ceva mai închis. Însă nemulțumitor.

       Dacă la început mi-am făcut tot felul de gânduri că poate va ieși un negru albăstrui, iar apoi am disperat din cauză că nu a fost nici măcar un șaten închis, diferit de ce aveam în păr, cred că a fost bine totuși cum a ieșit pentru că am mai avut timp să reflectez asupra deciziei mele de a mă face brunetă pe bune. 

     Până la urmă, și aici mă refer la ceea ce mi-a plăcut efectiv la această vopsea pe bază de henna, este efectul asupra părului. Nu știu cât de naturală este, deși pe cutie scrie 100% naturală, tocmai de aia spun ”pe bază de henna”. Oricum ar fi, vreau să vă spun că este un excelent tratament pentru păr, în sensul că nu mi-a mai căzut așa de mult ca de obicei și a rămas curat cu 1-2 zile mai mult față de cum era până acum, fără să exagerez deloc. În plus, este strălucitor și asta chiar îmi place. Cu toate acestea, nu o să mai repet, posibil niciodată, procesul, nu pentru că nu a ieșit negrul care mi-l doream, ci din cauza mirosului pe care nu-l pot tolera nicicum. Mirosul se menține în păr până și azi, la a 6-a spălare pe cap! Pe lângă asta, am devenit sensibilă și la parfumul șamponului și balsamului pe care le-am folosit în perioada de după vopsire, tocmai din cauză că la fiecare spălare parfumurile s-au îmbinat cu minunatul ”parfum” de henna, care îmi provoacă rău. Sunt sigură că o vopsea de o calitate mai bună și-ar fi făcut treaba întocmai, dar oricum rămâne mirosul care mă face să renunț.

Din păcate, nu am poze cu părul înainte de vopsirea cu henna, doar după, pe care le puteți vedea și în postarea anterioară. Dar ca să fie mai comod, vă las una jos.




Deși eu nu m-am împăcat cu mirosul, sunt multe alte fete care nu au probleme în această privință și care au declarat că se vopsesc numai cu henna. Unui nas la fel de sensibil ca al meu nu o recomand, însă dacă puteți suporta mirosul chiar nu aveți ce pierde, dimpotrivă. Asta, bineînțeles, și cu o vopsea cum trebuie.


Voi ați folosit henna? Dacă da, cum vi s-a părut? Dacă nu, ați fi tentate să o încercați?

LATER EDIT:  Vezi si postarea ma urmareste henna

You Might Also Like

44 comments

  1. Cred ca e mai bine canu ti-a iesit negru negru. Iti sta extrem de bine cu culoarea asta. Iar daca tot vrei sa ajungi bruneta eu te sfatuiesc sa incerci un nuantator sau in cel mai rau caz o vopsea semi-permanenta-asculta de la cineva care s-a chinuit aproape o jumatate de an sa scape de brunet.

    ReplyDelete
  2. Negru imbatraneste extrem de mult , sa stii ca aceasta culoare iti sta super :X intradevar , dupa cum descrii tu mirosul este unul naspa rau de tot ..nici eu nu suport mirosul ala de ierburi .

    ReplyDelete
  3. Eu am avut henna incolora, doar pentru stralucire. Ai dreptate, mirosul e neplacut si parca aveam parul plin de ramurele, frunze, cracute, muguri de pomi :)). Nu am onservat o stralucire notabila a parului dupa folosire si procesul mi s-a parut foarte anevoios.

    Si mie imi place cum iti sta cu nuanta obtinuta si consider ca rezultatul a fost unul bun avand in vedere complexitatea aplicarii si a spalarii.Negru este absolut oribil...la inceput poate o sa iti placa, dar cu timpul vei dori sa scapi cat mai repede de el. Eu stiu din propria experienta! Nu m-as mai vopsi cu negru nici moarta!

    ReplyDelete
  4. nuantatorul nu prinde negru ca am incercat, eu m-am facut bruneta cu o vopsea asemanatoare cu cea de mai sus de la lady's dar care este deja preparata si miroase a guma de mestecat, tine 5-6 spalari

    ReplyDelete
  5. Fetelor, va multumesc pentru sfaturi. Adevarul e ca si mie imi place culoarea pe care o am momentan... :)

    ReplyDelete
  6. Mie imi place mult rezultatul! Iti sta foarte bine cu nuanta aceasta, chiar daca nu e negru. Insa imi pare rau ca nu ai tolerat prea bine procedeul vopsirii cu henna.
    Si eu sunt foarte sensibila la mirosuri, insa imi place mirosul de henna - imi aminteste de iarba cosita sau de ceai verde. Nu stiu daca diferenta intre o firma sau alta e notabila din punct de vedere al "aromei", insa eu am folosit in ultimele luni henna de la Lush - arata ca o ciocolata solida, pe care o spargi si o amesteci, la fel, cu apa, ceai sau cafea.
    Mie imi place mult, iar rezultatul e superb. Am scris detaliat si pe blogul meu despre experienta mea cu hena Lush, insa avand in vedere review-ul tau, nu cred ca te va mai convinge nimeni sa te vopsesti cu henna din nou :))
    Ai grija insa sa nu-ti vopsesti chimic parul cel putin 3 luni dupa henna! Daca vrei neaparat sa scapi de henna, am inteles ca uleiul mineral o scoate de tot din par, iar apoi poti urma procedee chimice. Dar eu zic ca iti sta foarte-foarte bine cu aceasta culoare!

    ReplyDelete
  7. Si eu am avut o experienta similara la prima vopsire cu henna. Insa efectul de dupa e super si nu imi mai doresc oricum acel negru artificial de vopsea...Nu voi renunta prea curand la henna.
    Te sfatuiesc sa faci pasta mai groasa pentru a nu curge, sa prinzi parul cu un elastic,o punga si un fes peste:))) pentru o nuanta mai intensa,incearca sa dormi o noapte cu nenorocirea in cap si dupa cateva vopsiri succesive, nuanta chiar se "maturizeaza". Pentru miros nu stiu ce sfat sa dau,mie imi place, poate doar sa pui putina masca de par sau ulei esential parfumat in ea.

    ReplyDelete
  8. Am auzit si eu de henna de la Lush ca e buna si ca da rezultate uimitoare, acum asta e. As vrea sa zic ca data viitoare o voi incerca, dar sincera sa fiu chiar nu cred. Si stiu cum sta treaba cu vopsitul chimic dupa henna.... mor de ciuda :D o sa vad daca ma pot abtine, oricum a trecut deja cam o luna si jumatate, deci e bine. Merci frumos!

    ReplyDelete
  9. Tu cu ce henna te-ai vopsit? Ma gandesc ca nu cu Sonia :D
    Aveam de gand sa stau cu ea in par vreo 4 ore, poate mai mult, dar efectiv nu am mai rezistat la un moment dat. Referitor la partea cu masca de par, am citit ca unele fete ar adauga masca sau uleiuri, dar si ca e posibil sa nu prinda vopseaua daca pui ulei etc. Oricum, la mine n-ar fi fost o problema, ca tot n-a iesit :)) Dar nici nu stiu cat sa fi pus ca sa nu se simta mirosul de henna. Merci frumos pentru sfaturi

    ReplyDelete
  10. Ba cu Sonia. Acum mi-am procurat din Franta si sper sa fie mai buna:D Miroase la fel oricum:)) legat de ulei,da,stiam dar...na:P

    ReplyDelete
  11. mie imi placea mia mult cum iti statea roscata culoarea inchisa aspreste trasaturile,eu m-am facut cu henna crema aramiu roscat aboslut usperb,o coafeza mi-a zis ca henna e toxica si nu mai este naturala,ca vopseaua hraneste,am contrazis-o imediat si am adus argumeste mie vopseaua mi-a distrus patul indiferent unde m-am vopsit chiar si la cele mai tari saloane

    ReplyDelete
  12. M-am vopsit aseara cu henna,roscata,eu avand parul saten inchis.A prins imediat si este o culoare puternica....ce pot sa fac ca sa se mai inchida?

    ReplyDelete
  13. Incearca sa o inchizi limpezindu-ti parul, dupa fiecare spalare, cu ceai negru. Nu garantez ca o sa se vada rezultate, cel putin nu uimitoare, dar e o varianta.

    ReplyDelete
  14. @miss anonima: Poti sa te revopsesti tot cu henna, o nuanta de maro/mahon si s-o tii mai putin pe par, astfel ca o sa-ti potoleasca roscatul ;)

    @Carmen: Ca sa nu mai miroasa asa tare si sa nu se usuce si sa fuga in toate partile, incearca sa pui mai multa apa sau ceai negru in cazul tau. Eu am pus cafea mai tare, neagra (fara zahar adica). Uite ce-a iesit la mine: http://www.cristinaparus.com/2012/08/21/despre-henna-si-alte-vopsele-mai-putin-naturale-biokap/ Apoi lasi compozitia rezultata 12 ore sa se hidrateze bine, crede-ma, face diferenta. Nici eu n-am stiut pana alaltaieri ;-) !
    Nu stiu unde e negru la tine, ca din ce vad in poza e un saten deschis sus, iar pe lungimea parului un brunet sau ceva de genul....intrebare: parul era nevopsit inainte sau ai aplicat henna pe par vopsit cu vopsea chimica?!

    Henna e normal sa miroasa asa, henna e de fapt praful rezultat dupa macinarea arborelui de henna. ;-) Cu cat miroase mai a planta, cu atat mai natural produsul.

    ReplyDelete
  15. Folosesc henna roscat de cca 10 ani,dar nici prin gand nu mi-a trecut ca daca folosesc henna negru culoarea parului meu va fi atat de inchisa.Am combinat-o cu zeama de la o lamaie mare si cu apa calduta.Am lasat-o sa actioneze 5 ore,iar rezultatul a fost unul neasteptat.Culoarea parului meu este negru intens iar acum nu stiu cu ce sa o decolorez.

    ReplyDelete
  16. Buna Cristina, parul era vopsit inainte, cu vopsea chimica. Brunet nu a fost nici pe departe. Dupa atatea luni de la experiment, l-am decolorat pentru ca nu mai puteam ajunge nicicum la o singura culoare pe tot parul. Rezultatul a fost dezastruos, atat asupra culorii dupa decolorare si apoi vopsire, cat si asupra firului de par. Am trecut iar prin cateva vopsiri pe urma sau, mai bine zis, m-am invartit in cerc, pentru ca am ajuns la o culoare asemenatoare celei din poza de mai sus. Mult am de tras dupa henna asta, tratamente aplicate pentru ore intregi, masti pentru par, uleiuri, game intregi de reparare si ingrijire speciala. Dar am incredere ca totul va fi bine. :)

    ReplyDelete
  17. La decolorant nu te sfatuiesc sa te gandesti, eu inca am suvite mari verzi in par, pe care vopseaua nu prinde. Ce iti pot spune eu sa incerci ar fi o decolorare in timp, cu ceai de musetel. Ai nevoie de rabdare, multa rabdare. Dupa cateva luni de la vopsirea cu henna, eu am folosit iar o vopsea chimica care a mai uniformizat putin culoarea. Am ajuns pana la urma la culoarea de aici ( http://carmen-roxana.blogspot.ro/2012/08/ma-urmareste-henna.html ) prin limpeziri repetate cu ceai de musetel, tratamentul cu petroleum de la Gerovital care a mai decolorat si el parul, putin stat in soare si un Syoss Lighteners. Deja incepea sa se vada roscatul pe care il aveam in par inainte de henna. Multa bafta si rabdare iti doresc, nu dispera.

    ReplyDelete
  18. Ah, si dupa o perioada ai putea sa incerci sa folosesti nuante tot mai deschise de vopsea, pentru o deschidere treptata a culorii.

    ReplyDelete
  19. Nici mie nu imi mai trebuie cat traiesc henna.

    ReplyDelete
  20. henna e foarte buna...trebuie sa pui apa destula ca sa nu fie prea groasa si trebuie sa insisti pe fiecare fir....nu e asa comoda ca vopseaua normala dar e mai sanatoasa pt par....eu o folosesc de 3 luni si am un roscat f frumos....nu vad de ce o criticati asa ...vrei si rapid si natural si fara multa bataie de cap

    ReplyDelete
  21. Daca o folosesti de 3 luni, se deduce de ce nu intelegi punctul nostru de vedere. Incearca sa scapi de ea si o sa vezi cum e :) De sanatoasa, cred si eu ca e mai sanatoasa decat vopseaua din comert, insa n-as garanta ca e 100% sanatoasa si fara riscuri de orice fel. Daca vei da un search pe google, vei gasi articole care-mi dau dreptate.

    ReplyDelete
  22. am auzit ca daca te vopsesti cu henna iar apoi cu vopsea normala ar exista efecte adverse. stiti cumva daca este adevarat? si daca este.. cat timp trebuie sa treaca dl vopsirea cu henna pana sa te poti vopsi cu altcv

    ReplyDelete
  23. Eu am facut acest lucru si nu am remarcat efecte adverse in afara de cele mentionate in postare si in comentariile de mai sus. Nu am mai reusit sa scap de henna si nici nu am stat cuminte pana a crescut parul, asa ca am reusit sa-l distrug prin decolorare. Eu zic ca, daca te-ai vopsit cu henna, ar trebui sa lasi parul sa creasca, mai ales daca nu e o diferenta foarte mare intre naturalul tau si parul vopsit. Daca totusi vrei sa vii cu o vopsea din comert peste henna, ai grija ce culoare alegi. Pe henna prinde vopseaua normala mult mai greu.

    ReplyDelete
  24. Nu pot spune neaparat ca vopseaua distruge parul, cel putin eu nu am observat asa o degradare pe lungime (cand eram roscata). Depinde si de culoare, insa. Cert e ca slabeste radacina, duce la caderea parului si asta e deja suficient :)

    ReplyDelete
  25. totul depinde de calitatea hennei,fetelor.eu o folosesc de 10 ani si da,la inceput a fost destul de greu sa ma obisnuiesc cu mirosul si cu tot noroiul ala in cap,dar acum n-as mai incerca altceva never .eu o iau online dupa un site din u.k si e minunata,plus ca nu costa mult.trust me,rezultatele se vad in timp,daca aveti rabdare

    ReplyDelete
  26. Fetelor, scuzat sa imi fie comentariul, dar nu pot sa nu ma abtin :

    1. Deegeaba incercati Henna pe un par vopsit sau decolorat in prealabil. Tocmai acesta este farmecul Hennei, prinde cel mai bine pe par nevopsit si nuanta hennei prinde dupa culoarea parului vostru natural. Chiar daca v-ati vopsit ultima oara cu vopsea chimica acum 5-6 luni asta nu inseamna ca v-a crescut tot parul. Mi se pare ca tot tu Carmen ai incercat Henna blonda si ti-a iesit frumos la radacini si verde in rest. E si normal : parul proaspat crescut a prins bine, ce a mai ramas cu vopsea a iesit verde! (Daca fac o confuzie, te rog sa ma ierti.)

    2. Henna este o planta ce confera EXCLUSIV culoarea roscat!!! Nu exista Henna blonda precum nici Henna satena precum nici Henna brunet!! Este o mare marlanie ca scrie asa pe cutiile din comert. Ceea ce cumperi tu ca Henna brunet este de fapt alta planta. Oricum cele din comert nu sunt pure. Daca mai faceti niste cercetari pe internet o sa descoperiti diferenta dintre aceste plante. Cautati dupa "henna for hair". Nu dau site sa nu considerati reclama! Este un site strain, contine informatii utile despre cum se foloseste Henna precum si cu ce poate fi combinata ca sa schimbati nuanta de roscat in culori mai deschise sau mai inchise. De exemplu, pentru a intensifica culoarea spre rosu se poate adauga paprika, pentru a ii da o nuanta mai deschisa se poate amesteca cu suc de grapefruit. Si tot asa. Au si magazin, din cate retin eu 100 de g de Henna costa 35 de lei maxim. Tinand cont ca in Plafaruri este 16 lei, platesti dublu dar primesti Henna pura!

    Eu ma fac azi din nou cu Henna. Ultima oara m-am facut in iunie, henna roscat. Va spun cu sinceritate ca am avut roscat in par pana in octombrie. Acum am culoarea parului meu natural. Daca este facut cum trebuie procesul, ajungi sa te vopsesti cam de 3 ori pe an. Nu mi s-ar parea o avere 3 pungi de henna pura. :) Calitate si rezultate pe masura!

    Nu vreau sa conving pe nimeni de proprietatile acestei plante, fiecare e liber sa decida pentru ea. Am vrut doar sa fac cateva precizari!

    ReplyDelete
  27. Buna,
    Henna este o planta extraordinara pentru par daca este folosita cum trebuie. Parul capata reflexe vibrante si stralucire, firul devine mai gros si parul nu mai cade. Intr-adevar, henna este un angajament de durata, nu iti permite sa iti schimbi culoarea parului atat de des sau sa il decolorezi, insa pentru persoanele care isi doresc sa mentina aceeasi culoare sau sa se joace cu nuantele este o alegere excelenta, mai ales daca este vorba despre o henna 100% naturala, de buna calitate, un detaliu foarte important de altfel.
    Henna din India de foarte buna calitate se gaseste acum si in Romania pe www.hennaromania.ro, impreuna cu poze inainte/dupa si sfaturi utile.
    Par frumos si sanatos! :)

    ReplyDelete
  28. buna, stie cineva cum as putea sa-i dau parului meu castaniu o nuanta de roscatintens folosin henna?

    ReplyDelete
  29. M-am vopsit acum cativa ani cu henna si atunci am fost dezamagita, dar a fost vina mea pt ca nu am preparat-o cum trebuie, am amestecat-o cu apa si am aplicat imediat pe par dar e gresit! Daca o amesteci cu apa trebuie sa o lasi la cald mai multe ore sa se hidrateze ca sa iasa pigmentul din ea asta in caz ca o faci cu apa. M-am hotarat anul asta in iulie sa ma fac din nou si am pus in loc de apa, otet si pot sa spun ca rezultatul a fost cu mult mai bun ca atunci cand am amestecat-o cu apa, culoarea a iesit exact cum a trebuit si tine si acum, a trecut o luna jum de atunci. Eu una o sa ma axez pe henna pt ca vopseau chimica mi-a distrus suficient parul, am observat ca mi s-a rarit destul de tare parul in crestet multumita vopselelor chimice pe care le-am folosit timp de 12-13 ani! Asa ca fetelor aveti grija la vopseaua chimica, s-ar putea sa descoperiti dupa 10-15 ani de folosire a vopselelor chimice ca ramaneti cu jumatate de par, nu cred ca merita! Mai bine miros a fan doua zile decat sa imi cada parul la greu zi de zi. Si inca ceva despre henna,dupa ce te-ai vopsit cu henna timp de 24 de ore nu ai voie sa te speli cu sampon pt ca in timpul asta ea se fixeaza pe firul de par, chiar daca la inceput s-ar putea sa nu prinda bine cu fiecare vopsire henna se va fixa si mai bine in par.

    ReplyDelete
  30. Am 19 ani si nebunia mea de la 16 ani a fost sa fiu bruneta Parul meu natural este satenl deschis si in ciuda asteptarilor mele a iesit un brunet foarte foarte inchis.Dupa 2 luni m am plictisit de el si imi e dor de parul meu Imi puteti da un sfat cum sa scap de ea?o sa se duce cu timpul?

    ReplyDelete
  31. Nu exista henna neagra. Henna naturala exista doar in nuante de rosu si maro roscat. Daca ai cumparat henna neagra, contine chimicale.

    ReplyDelete
  32. Eu folosesc Henna roscat de ani de zile si sunt multumita. Numai Henna roscat este naturala.

    ReplyDelete
  33. Sincer,și eu am de gând să fac o postare despre asta.M-am vopsit și eu cu Henna (cafeniu),dar am avut foarte mare noroc că aveam dinainte bază blondă(făcută cu vopsea cu oxidant 12%) și henna nu a prins atât de puternic ca și cum ar fi fost pe părul natural.Culoarea a ieșit în timp,dar m-am chinuit foarte mult să o scot + că la început a fost o nuanță mult mai închisă decât mi-aș fi dorit,și credeam că va rămâne așa pe vecie(de obicei,cum iese culoarea,așa rămâne,când vine vorba de henna).M-am învățat și eu minte: niciodată,dar niciodată,nu o să mai folosesc henna de acum încolo!

    ReplyDelete
  34. Chiar ti-a iesit mistooo. Straluceste f frumos si tu esti o frumoasa. Eu am folosit timp de 2 ani henna de la Lush, nuanta rouge, pe par saten inchis si am un par de un saten putin mai inchis, stralucitor cu nuante de rosu, roscat care se vede mai mult la lumina,soare. Insa acum dezamagire nu mai exista aceasta henna de la Lush. Si mi.am cumparat si eu henna de la sonia pe care urmeza sa o testez. Personal nu ma deranjeaza mirosul ei, cel putin cea de la lush mirosea bine. Cred ca henna ta curgea din cauza faptului ca ai facuto prea lichida. Si eu am avut multe experiente neplacute'' in sensul ca murdaream prin baie dar cu timpul am devenit experta si procesul de preparare-alicare nu mai este o problema. De la blond la brunet este o schimbare mult prea drastica. Ori folosesti henna ptr blond ca si msca de par ori negru dar banuiesc ca pe parul blond sunt necesare mai multe alpicari pana la un rezultat favorabil. Oricum henna a fost si ramane suuuuper. Culori cu nuante apropiate de cele naturale, intarirea parului siii muulta stralucire. Te pup draga mea si pacat ca nu o vei folosi si pe viitor. Dar stiu ca exista si vopsea de par cu henna, cu ingrediente naturale care nu afecteza parul, deci poti incerca aceasta varianta. Este bine ca ai incercat macar ....numai bine!!!!

    ReplyDelete
  35. Da Marta. Nu stiu cat de intens sau ce iti doresti exact dar iti cumpri henna rosie si iese suuuper misto. Am mai auzit de henna mandala, personal pana acum am folosit doar henna de la lush care nu mai exista acum. Oricum rau nu o sa-ti faca. Bafta acolo

    ReplyDelete
  36. cu siguranta nu ai preparat bine pasta. eu ma fac cu henna de ani de zile si o aplic extrem de usor. daca vezi ca se intareste trebuie sa mai adaugi putina apa calduta. ca sa o poti intinde mai bine poti adauga ulei de cocos si balsam. inainte sa o aplici pe par trebuie lasata aproximativ jumate de ora, consistenta ei se schimba doar la inceput, planta absoarbe apa. henna este o planta, da reflexii. depinde de calitatea parului felul cum se prinde, sa nu te astepti sa iasa ca vopseaua din magazin, totusi.....nu are chimicale. eu ma fac cu henna de f multi ani si parul meu arata superb, este sanator si are reflexii minunate, plus ca firele albe apar mult mai tarziu. henna insa poate usca parul, atentie cum o prepari sa fie si hidratanta.putin otet intensifica culoarea. pentru un bun rezultat al negrului este indicat sa te faci inainte cu roscat apoi repaus de cateva zile, ulterior sa aplici negrul. calitatea hennei conteaza f f mult, nu o lua pe cea mai ieftina! cea din imagine nu este buna! exista henna macinata extrem de fin si puternica. sunt si variantele foarte comncentrate la pliculet mic, care se pot adauga alaturi de pasta din henna pulbere. henna este o planta miraculoasa si momentan, cel mai intens produs natural! alege cu atentie firma, ideal ar fi sa o iei direct din india sau tarile arabe.. gasesti pe internet. de variantele la plic mic, concentrate, vei ramane uimita, culoarea iese f intensa.

    ReplyDelete
  37. http://dalyda.blogspot.ro/2011/03/all-about-henna.html

    ReplyDelete
  38. Poti sa atenuezi mirosul de henna daca pui putina scortisoara. Mie personal imi place.. cred ca sunt una dintre putinele persoane :)))

    ReplyDelete
  39. Gainuselor,
    Fiind barbat nu ma vopsesc insa trebuie sa va invat legat de Hena. Cu planta 100% naturala se obtine culoarea roscat-aramiu (un fel de portocaliu inchis - neandethal lucios) si trebuie folosita numai pe par natural sau vopsit cu henna. Daca la henna se adauga pigmenti sintetici, nu mai este 100% naturala. Indienii sint banditi, forteaza activarea prin adaugare de soda caustica, saruri amoniu +++ asa ca daca te trezesti cu bube-n cap, par aspru, despicat, etc stii de unde le obtii. Adaugind pigment sintetici sau naturali poti obtine aproape orice nuanta. De exemplu daca amesteci Henna + Indigo 100% natural obtii nuante de la saten la saten inchis lucios. Daca aplici Indigo peste parul vopsit cu henna, obtii negru lucios. Daca folosesti numai Indigo obtii un albastru inchis. Cu Hena obtii nuante super sexy daca ai par grizonat, deci de la >35 henna este solutia. Si asa mai departe.
    La ce pret ar trebui sa se vinda Hena 100% naturala? Probabil 5-8 Ron / pachet 100 Gr. Platesti mai mult? Nu este naturala sau esti inselata.
    Numai bine.

    ReplyDelete
  40. ...eu m-am dat cu castaniu deschis si a iesit negru negru:)))

    ReplyDelete
  41. Eu folosesc henna de vreo 5 luni...cam asa. Inainte ma vopseam cu Casting sau Garnier fara amoniac. Sunt super multumita, iar parul meu este in Rai! Insa exista niste reguli de urmat, altfel totul este in zadar. In primul rand daca doriti sa treceti la henna lasati sa treaca o luna de la vopsirea chimica. Parul se spala inainte de vopsire cu un sampon fara silicon altfel riscati sa nu prinda deoarece siliconul creaza o pelicula subtire care imbraca firul de par iar pigmentul din henna nu are cum sa se lege de moleculele de keratina. Amestec pudra cu apa fierbinte-o las sa dea in clocot- pana se transforma intr-o pasta de consistenta unui balsam de par. Acopar bolul si las pasta formata la macerat 20-30 de minute, apoi ii verific consistenta. Daca s-a ingrosat mai pun putina apa fierbinte pana imi iese o pasta mai moale, dar fara sa curga. Pentru cele care nu suporta mirosul exista o metoda simpla de a-l atenua : puneti o lingurita de scortisoara pudra. Aplicarea...mno! aici este partea mai grea, mai ales pentru incepatoare ptr ca dureaza mai mult decat la vopsirea chimica. Eu merg pe suvite subtiri pe care le ung cu maglavaisul pana la varf insistand la radacina. Incep de la breton si merg catre ceafa. La inceput mi-a fost greu, dar acum am capatat tehnica si merge snur. Imi pun o casca sau o punga de nailon in cap, apoi un prosop si stau asa 3 ore apoi clatesc cu apa calda multa, iar la final pun un balsam si gata. A! Uitasem : aplic henna pe parul umed, nu uscat. Pentru nuante de negru trebuie s-o aplicati 2 zile consecutiv, altfel nu iese culoarea uniforma. Ca si marca la inceput foloseam Khadi-castaniu deschis, dar apoi am primit o punga de 1 kg Couleurs Gaia-se gaseste in Eranta. Ca beneficii? Luciu, volum, nu am fire despicate, nu am fost la coafor de vreo 6 luni, acopera parul alb in intregime, nu se ingrasa-ma spal 1 data pe saptamana pe par. Si ce e mai frumos este ca nuanta se deschide la fiecare spalare fara sa devina fada sau terna. Am firul de par subtire si ondulat catre buclat si inainte aveam doar batai de cap cu el acum e super!

    ReplyDelete
  42. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  43. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete

Copyright © Carmen Bota. Powered by Blogger.