Eram datoare cu un update privitor la experienta mea cu produsele The Ordinary pe care am inceput sa le folosesc prin luna mai. Am tot ezitat sa fac acest review pentru ca multa vreme nu am avut rezultatele asteptate si, astfel, incepusem sa imi pierd speranta ca o sa fie vreo schimbare. "The breakthrough" a avut loc in urma cu cateva saptamani cand am decis sa fac o schimbare in ceea ce priveste aplicarea produselor pe care, am constatat eu, le foloseam prea rar ca sa am rezultatele asteptate. Ca sa va faceti o idee, le foloseam alternativ, unul intr-o saptamana, iar in urmatoarea celalalt. Mai apoi, am inceput sa folosesc retinolul de 2 ori pe saptamana, iar recent am inceput sa le folosesc mai des si anume acid lactic zilnic, exceptand zilele cand folosesc retinol, de 2 ori pe saptamana.
The Ordinary Lactic Acid 10% + HA 2%
Acest serum a ajuns in mainile mele dintr-un impuls. Am plasat o comanda pe site-ul Farmaciei Tei si nici nu stiu cum am ajuns sa pun si produsul asta in cos pentru ca nu ma gandisem la el inainte de acel moment si nici nu consideram ca am nevoie de el. Cred ca acela a fost unul din impulsurile benefice, pentru ca produsul s-a dovedit a fi de mare ajutor in rutina mea. Asa cum am mentionat, folosesc produsul acesta foarte des acum, cu succes si fara nici o iritatie sau efecte negative asupra tenului. Produsul e unul lejer, are o formula de gel si se absoarbe rapid in piele fara sa ramana vreo pelicula la suprafata. Eu il las cam 15-20 min sa se absoarba, iar apoi continui cu rutina obisnuita. Face priza buna cu alte produse si rezultatele sunt cele asteptate: un ten mult mai curat, pori mai curati, lipsa de cosuri si luminozitate. Sunt foarte impresionata de acest produs si vi-l recomand daca aveti un ten sensibil si unul care are nevoie de o exfoliere profunda, insa blanda. Nu m-am confruntat cu iritatii sau descuamari ale tenului in urma folosirii acestui produs, dar e necesar sa folositi produse cat mai hidratante dupa ce il aplicati.
The Ordinary Advanced Retinoid 2%
Produsul asta am inceput sa-l folosesc inainte de cel cu acid lactic si el mi-a deschis apetitul pentru acizii The Ordinary. Mi-am dorit mult sa am un produs anti-age in rutina, unul care sa stiu sigur ca are ce ingrediente sunt necesare luptei impotriva ridurilor, a cosurilor si a problemelor de textura. Mi-am dorit un produs anti-age pe care sa il pot avea permanent in rutina si tare bine am facut ca am ales fix produsul asta. Am avut emotii pentru ca aceasta e varianta cu 2% Retinoid si nu am mai folosit inainte nimic care sa contina si acest ingredient, insa produsul e intr-adevar bland si nu am avut nici o problema de genul iritatii sau descuamari. Textura produsului e foarte faina, ca de lotiune si se absoarbe rapid in piele, fara sa faca scame sau sa lase pelicula lucioasa. Ca si in cazul acidului lactic, am avut rezultate foarte bune dupa ce am inceput sa il folosesc mai des, rezultate care sunt aceleasi cu cele ale acidului lactic, insa am speranta ca isi face treaba si pe planul anti-age. Inca nu am riduri atat de evidente incat sa vad o imbuntatire la nivelul lor, dar o sa pastrez produsul in rutina mea si poate peste cativa ani revin cu un update :D Eu il aplic inclusiv in zona ochilor si nu am absolut nici o problema.
Ca si o concluzie, sunt foarte multumita de ce au facut aceste doua produse pe tenul meu si nu cred ca o sa renunt la ele. Rezultatele pe care le am cu ele le pot numi "dramatice" pentru ca tenul meu nu a fost niciodata atat de curat si asta imi indica ca aveam nevoie mare de exfolianti in rutina mea, si nu orice exfolianti, ci cei potriviti. Acidul lactic mi se pare ca a livrat rezultatele dorite extrem de repede, cam intr-o saptamana de utilizare zilnica, iar serumul cu Retinoid e un potent anti-age si imi da incredere ca isi face treaba, chiar daca nu vad rezultate imediat. Daca nu ati mai folosit acizi, va recomand sa ii introduceti treptat si precaut in rutina. Eu folosesc de ani de zile exfolianti si, desi m-am temut ca nu va fi asa, pielea mea a reactionat bine la utilizarea lor zilnica, insa e drept si ca produsele sunt destul de blande si sunt potrivite si tenurilor sensibile. Nu uitati de SPF cat mai ridicat, aplicat intr-o cantitate generoasa.
- July 23, 2017
- 2 Comments